CAPITOLUL II
Pentru a înţelege natura bolii, trebuie declarate câteva adevăruri fundamentale.
Primul dintre acestea este acela că omul are un Suflet, care este adevăratul său sine; Divinul, Fiinţa Supremă interioară, Fiul Creatorului tuturor lucrurilor, iar trupul, deşi templul pământesc al acestui Suflet, este doar reflectarea sa detaliată: aceea că Sufletul nostru, Divinitatea care locuieşte în noi şi în jurul nostru ne derulează vieţile aşa cum El doreşte să aibă loc, iar dacă îi şi permitem, ne ghidează, protejează şi încurajează, cu atenţie şi în beneficiul nostru cel mare: El, Sinele nostru Înalt, fiind o scânteie din Atotputernicul, este astfel invincibil şi nemuritor.
Al doilea principiu este acela că noi, aşa cum ne ştim în această lume, suntem veniţi aici cu scopul de a câştiga toată cunoaşterea şi experienţa ce poate fi dobândită prin existenţa terestră, pentru a dezvolta virtuţi care ne lipsesc şi pentru a şterge tot ce este eronat în noi, astfel avansând către perfecţionarea naturii noastre. Vom fi plasaţi în acea parte a vieţii care ni se potriveşte cel mai bine acestui obiectiv.
În al treilea rând, trebuie să înţelegem că această trecere scurtă pe pământ, pe care o cunoaştem ca fiind viaţa, nu este decât un moment în cursul evoluţiei noastre, la fel cum o zi de şcoală este pentru o viaţă. Deşi putem în prezent să vedem şi să înţelegem numai acea unică zi, intuiţia noastră ne spune că naşterea este mult mai mult decât începutul, iar moarte infinit mai mult decât sfârşitul nostru. Sufletul nostru, care suntem noi cu adevărat, este nemuritor, iar corpurile de care suntem conştienţi sunt temporare, precum caii pe care îi călărim într-o călătorie, sau instrumentele de care ne servim să ne facem treaba.
Apoi urmează un al patrulea mare principiu, acela că atâta timp cât Sufletul şi personalitatea noastră sunt în armonie, totul este bucurie şi pace, fericire şi sănătate. Numai atunci când personalitatea noastră este deviată de pe cărarea trasată de Suflet, fie ca urmare a dorinţelor noastre pământeşti sau prin persuasiunea altora, atunci apare conflictul. Acest conflict este cauza de bază a nefericirii şi bolilor. Nu contează care este munca vieţii noastre – cizmar sau monarh, moşier sau ţăran, bogat sau sărac, atâta timp cât facem acea muncă în concordanţă cu ceea ce ne spune Sufletul, totul este bine; şi putem să fim siguri că în orice situaţie de viaţă suntem plasaţi, princiară sau de jos, aceasta conţine lecţiile şi experienţele necesare pe moment pentru evoluţia noastră şi ne oferă cele mai bune avantaje pentru dezvoltarea noastră.
Următorul mare principiu este înţelegerea Unităţi tuturor lucrurilor: Creatorul a toate câte există este Iubire şi tot ceea ce există şi de care suntem conştienţi este o modalitate infinită de manifestare a acestei Iubiri, fie că este o planetă sau o pietricică, o stea sau o picătură de rouă, un om sau cea mai simplă formă de viaţă. Poate înţelegem mai bine această concepţie dacă asemănăm creatorul nostru cu un soare imens strălucitor, binefăcător şi iubitor, din centrul căruia pornesc un număr infinit de raze către toate direcţiile; noi înşine şi tot ceea ce ne înconjoară suntem particule la capătul acestor raze, trimise pentru a câştiga experienţă şi cunoaştere, dar în final ne vom reîntoarce către marele centru. Şi chiar dacă nouă ni se pare că fiecare rază este separată şi distinctă, ele nu sunt decât părţi ale marelui Soare central. Separarea este imposibilă, pentru că odată ce o rază de soare este desprinsă de sursa sa, ea încetează să mai existe. Astfel poate reuşim să înţelegem un pic imposibilitatea separării. Chiar dacă fiecare rază pare a avea o individualitate, fiecare este în acelaşi timp o parte a marii puteri creatoare centrale. Aşadar orice fel de acţiune împotriva noastră înşine sau a altei fiinţe afectează întregul, pentru că imperfecţiunea cauzată la nivelul unei părţi se reflectă asupra întregului. În final, fiecare particulă din întreg trebuie să fie perfectă.
Vedem cum sunt posibile două erori fundamentale: disocierea dintre Sufletele şi personalităţile noastre şi cruzimea şi greşelile faţă de ceilalţi, pentru că ambele reprezintă păcate la adresa Unităţii. Fiecare dintre acestea duce la conflict, care la rândul lui produce boala. O înţelegere a locului în care se produce eroarea (şi adesea nu ne dăm seama de aceasta) şi o tentativă onestă de a ne corecta greşelile ne va conduce nu numai la o viaţă de bucurie şi pace, dar şi la sănătate.
Boala este benefică în sine, pentru că are drept obiectiv re-aducerea personalităţii la voinţa Divină a Sufletului; astfel, putem vedea că boala se poate atât preveni, cât şi evita, atunci când ne dăm seama singuri de greşelile pe care le facem şi le corectăm prin mijloace spirituale şi mentale. Atunci nu va mai fi nevoie de lecţia severă a suferinţei. Puterea Divină ne furnizează fiecare oportunitate pentru a ne corecta drumurile, înainte ca să fie aplicate durerea şi suferinţa, ca ultim resort. Poate nu este vorba să combatem erorile din această viaţă, această zi de şcoală; şi deşi poate nu suntem conştienţi la nivel raţional de motivele suferinţelor noastre, care ni se par crude şi fără sens, totuşi Sufletele noastre (care suntem noi înşine) cunosc întregul sens şi ne ghidează către binele nostru maxim. Cu alte cuvinte, înţelegerea şi corectarea greşelilor noastre va scurta durata bolii şi ne va readuce sănătate. Cunoaşterea scopului Sufletului şi familiarizarea cu această cunoaştere înseamnă uşurarea suferinţelor lumeşti şi ne eliberează pentru a ne continua evoluţie în bucurie şi cu fericire.
Sunt două mari erori: prima, să nu iei în seamă şi să nu te supui la ce-ţi dictează Sufletul şi a doua să acţionezi împotriva Unităţii. Iar în legătură cu ultima, să nu judecaţi niciodată alte persoane, pentru că ce este bine pentru cineva, poate să fie rău pentru altcineva. Negustorul care trebuie să-şi dezvolte comerţul atât pentru propriul avantaj, cât şi pentru cei pe care îi are angajaţi, dobândind pentru aceasta cunoaştere, eficienţă şi control şi dezvoltând virtuţi asociate cu fiecare, trebuie să folosească însuşiri şi virtuţi diferite de cele ale unei asistente medicale, care-şi sacrifică viaţa pentru cei bolnavi; dar ambii, dacă ascultă ce le dictează Sufletele, învaţă cum trebuie acele calităţi necesare pentru evoluţia lor. Tot ce contează este supunerea la comenzile Sufletului nostru, a Sinelui nostru înalt, pe care o învăţăm prin conştientizare, instincte şi intuiţie.
Vedem astfel că prin chiar principiile enunţate şi esenţa sa, boala se poate atât preveni cât şi vindeca, iar munca lucrătorilor spirituali şi a medicilor este să ofere, pe lângă remediile materiale şi cunoaştere pentru cei suferind din cauza greşelilor din viaţa lor, într-o astfel de manieră încât aceste erori să fie eradicate şi să-i poate readuce pe cei bolnavi înapoi în starea de sănătate şi bucurie.
