„Înainte de lectura acestei cărţi ar fi bine să lăsaţi deoparte orice supărare pe Dumnezeu, pe părinţi, pe lumea înconjurătoare, pe dumneavoastră înşivă şi pe destin"
S. N. Lazarev
"Mulţi dintre cei care citiseră cartea a doua spuneau că lectura ei te poate aduce la disperare. Cea mai mică greşeală este urmată de pedeapsă - pentru păcatele părinţilor şi ale bunicilor, din cine ştie ce motive, plăteşte nepotul, apare sen zaţia că nu există nici o ieşire. Eu îi linişteam. Deşi informaţia este prelucrată în cărţi la maximum, totuşi acesta este un reportaj despre calea pe care am străbătut-o în cunoaşterea lumii şi a legilor care o guvernează. „Omul nu plăteşte pentru gândurile agresive - le explicam eu pacienţilor - dacă acestea nu sunt sprijinite de sentimente agresive, ele nu răzbat în interior. Dacă omul face zarvă, se agită şi strigă, în exterior, iar în interior păstrează iubirea, lucrul acesta nu va avea repercusiuni negative asupra sănătăţii lui". Mai departe, emoţiile, laptele reprobabile ale strămoşilor noştri pătrund şi rămân în biocâmpul nostru în cazul în care sunt identice cu structura noastră spirituală, adică, dacă în vieţile anterioare eu n-am fost gelos, gelozia părinţilor mei nu va pătrunde în adâncul sufletului meu. Iar dacă eu am o orientare corectă, va dispărea chiar şi „noroiul" superficial căpătat de la strămoşi. Karma personală corespunde celei a părinţilor şi, dacă în trei vieţi anterioare eu i-am dispreţuit pe oameni, socotindu-mă mai deştept decât alţii, în viaţa aceasta eu primesc un tată, un bunic şi un străbunic din aceeaşi categorie. De aceea, atunci când omul începe să lucreze asupra sa şi se întoarce spre Dumnezeu, putem considera că el nu are o karmă familială, ci doar una personală. Şi, cu cât mai puternică este aspiraţia către Dumnezeu şi către iubire, cu atât mai puţin depinde omul de energetica lumiiînconjurătoare, de experienţa negativă a strămoşilor săi şi a vieţilor sale anterioare. Atunci când scriam cartea a treia, aveam momente de derută: înlături ataşarea de ovaloare umană, apare alta. Procesul părea să fie nesfârşit, de aceea încercam să generalizez la maximum noţiunea de „valoare umană". Şi, în cele din urmă, au rămas de fapt două noţiuni cardinale - „gelozia" şi „trufia".
Unele grupuri de boli şi nenorociri erau legate de tema relaţiilor, iar alte grupuri - de tema aptitudinilor, intelectului, perfecţiunii.
Gelozia provoca unele afecţiuni, trufia - altele, iar combinarea geloziei cu trufia provoca, de regulă, afecţiuni grave şi adesea incurabile.
Îmi amintesc cum o femeie, venind în vizită la mine, a spus: „Eu pot deja să merg şi să vorbesc".
— Ce să înţeleg? - m-am mirat eu. Adică, dumneavoastră nu mergeaţi şi nu puteaţi vorbi?
Chipul ei mi s-a părut cunoscut, însă nu-mi puteam aminti unde o văzusem.
— Sunt deja la a treia şedinţă cu dumneavoastră - zâmbi femeia. La prima şedinţă soţul meu m-a adus în braţe. Pe atunci eu nu mai puteam nici să merg, nici să vorbesc, boala mea era considerată incurabilă. Treptat, muşchii se atrofiază şi omul, la început, nu mai merge, apoi nu mai vorbeşte, apoi nu mai respiră. Un chirurg academician a spus că nu mă va opera. „Ai să mori oricum pe masa de operaţii - a zis el - şansele tale de supravieţuire nu sunt nici de 10%". Mi-am dat seama că el nu vrea să-şi strice statisticile, într-un cuvânt, m-au trimis să mor acasă. Dumneavoastră mi-aţi explicat că eu sunt stăpânită deopotrivă de gelozie şi de trufie. De fapt, eu nu aveam absolut nici o idee care este sensul vieţii, pentru ce trăiesc eu şi cum trebuie să mă comport ca să fiu fericită. Mi-am revăzut întreaga viaţă şi am înţeles multe lucruri. Şi, cu cât mai multă căldură simţeam în suflet, cu atât mai repede mă părăsea boala. Pentru mine, iubirea de Dumnezeu fusese întotdeauna o noţiune abstractă. Acum însă, pur şi simplu, o simt.
Întâlnirea cu astfel de pacienţi îmi aducea bucurie."
http://www.aum.ro/media/Lazarev%20-%2004%20-%20Privire%20in%20viitor%20UC.htm
